Un loc inca vizitat de turisti, mai ales in scopuri educationale dar si relaxare este orasul Sinaia, situat la poalele muntilor Bucegi.
Pe langa atractiile propriuzise ale orasului (Complexul Peles, Manastirea Sinaia), accesibilitatea muntilor ce se ridica de o parte si de alta a raului Prahova da un caracter profund turistic locului.
Ultima incursiune la Sinaia a fost sambata aceasta impreuna cu fostul meu coleg de liceu si totodata un bun prieten, Mihai Asandulesei.
O zi frumoasa in prima sa parte ne starneste sa urcam la cota 2000. Racoarea o simteam parca undeva , dar nu o bagam in seama. Soarele, zambea si el de undeva de sus, neavand putere sa-si impuna stralucirea.
Ne avantam usor pe versantul Bucegilor, prin padurea cu destule urme de interventie antropica, pe un traseu oarecum lejer, spre locatia telecabinei de la 1400 m.
Facem o mica pauza pentru cateva poze si pentru o delectare cu peisajul si urcam in continuare pe aliniamentul telescaunului, unde disting o rarefiere a padurii in ciuda faptului ca suntem la 1500 m.
Limita padurii a coborat aici considerabil datorita defrisarilor masive pentru construirea retelei de transport pe cablu a turistilor.
Deasemenea procesele geomorfologice precum spalarea in suprafata, torentialitatea, eroziunea versantilor neimpaduriti, sunt la ele acasa.
Marea problema e ca se pierde in continuare partea fina a solului, atat de necesara copacilor.
Un sol fara strat superior de humus este distrus si nu mai poate fi utilizat decat pentru fanete sau alte plante care nu cer inradacinare adanca.
Amenajarea unei fasii de partie ce pleaca de la aproape 2000m si de incheie la 1400, a condus la o serie de probleme ce trebuiesc supravegheate in permanenta . O serie de imagini vor demonstra acest lucru.
-->
Se pot observa amenajarile pt dirijarea apei.
A doua parte a zilei a plouat , a plouat si iar a plouat, noi fiind imbracati in tricouri, bineinteles!
Adapostul nostru de ploaie da nuanta vestimentatiei noastre.
Ceata ara atat de densa incat nu vedeai mai mult de 10 m.
Noroc ca un prieten patruped ne-a tinut companie de la inceputul traseului pana la coborare.
L-am botezat Bobitza si ... era catea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu