Cum protejăm pădurea?

Cat de mult aşteptam sărbatorile pascale...uite că au trecut făra să ne dăm seama. Am avut mesele pline cu de toate, chiar daca a fost criza, am stat cu burtile la soare dupa ce ne-am saturat de mititei , copanele si carnati la gratar. Sticlele de bere, vin si alte licori care parca s-au evaporat, nu le-am putut tine numarul.

De obicei, cand ne gandim la Paste, asociem imediat o iesire la iarba verde, fie cu gasca de nebuni, fie cu familia, intr-un loc impadurit cat mai departe de “sunetul orasului”

Cum de fiecare data Pastele il petrec la tara si de data asta am ales sa merg la padure, intr-un sat invecinat, situat la 5-6 km de Babiciu, pe numele lui Frunzaru.

Sase masini au contribuit la transportul tinerilor nerabdatori de distractie.

Dupa ce cu greu s-au strans oamenii in dimineata zilei de Paste (pentru ca in seara anterioara rupseseram ringul de dans la Gostavatu), plecam cu viteza melcului pe un drum plin de gropi, spre padure.

Pe drumul forestier ce leaga Frunzaru de codrii din apropiere, erau adevarate lacuri in care simteam ca ma scufund cu tot cu masina.

Imi parea mai rau de cei sase (Lidia, Laura, sora-mea si inca trei pusti) care se aflau la mine in masina: cate zdruncinaturi au luat…intr-o atmosfera sufocanta…numai ei stiu.

Apa băltea in toata padurea, drept pentru care cu greu ne-am gasit un loc unde sa ne stabilim.

-->

Ce frumos se asezaseră ei la bronzat >>

Eu, fac poza, ca de obicei.

Haide sa punem carnea pe gratar ca nu se mai poate !

-->

Nu stiu ce ma faceam fara cele trei fete (Alina, Elena si Gina) care m-au ajutat… Multumesc fetelor!!

-->

Asta in tricou albastru e TAE, ocupa aproape toata poza… Nu cred ca i se trage de la coasta de miel ce o perpelise pe gratar.

-->

Cu ce foc intorceam carnatii Se vede ca nu-mi era foame (de unde dreacu – as fii mancat tot ce vedeti acolo)

Mancăm noi bine, frumos dupa care incepem jocurile. Nu s-au oprit decat atunci cand i-a sarit unuia bulionul pe nas (e vorba de Florin) si altuia genunchiul (Maruţu).

-->

-->Ne-am linistit, gata... am dat-o pe carti... ce cuminti ne-am facut !


-->

In urma noastra a ramas o priveliste coplesitoare. Fiecare am aruncat parca, cate un gunoi la fiecare pas facut.

Solul se sufoca in acel perimetru cu materiale nedegradabile( pahare din plastic, sticle,pungi si altele).

-->

Poenita a ramas in final curata, nu datorita contributiei mele, ci datorita unei initiative laudabile a celor mai mici dintre noi>>

-->

Un frumos foc ramane sa transforme gunoaiele in urma noastra.