joi, 4 martie 2010

CALATOR SPRE NOI ORIZONTURI GEOGRAFICE

Incep incursiunea mea pe acest blog cu scopul de a ma face util persoanelor interesate de Geografie, dar si de alte lucruri , fie ele explicabile sau nu.
In primul rand, evolutia mea de-a lungul timpului nu a fost simpla, ci destul de meandrata (precum un rau in zona de campie).
In al doilea rand, frumusetea pe care ti-o ofera natura nu se poate compara nici pe departe cu cel mai frumos cadou primit vreodata la ziua ta. Spun acest lucru nu ca sa par inteligent sau sa arat ca stiu sa fac comparatii, ci pentru a arata ca toata copilaria si adolescenta mea am petrecut-o in natura, aproape de fosnetul copacilor, de susurul Oltului inferior.
Comuna Babiciu (judetul Olt) este locul unde am terminat gimnaziul (Scoala Generala cu cls 1-8) si unde mi-am petrecut cea mai mare parte a copilariei. Campul intins pe care mi l-a aratat tata la 15 ani nu-mi iese nici acum din subconstient, spunandu-mi ca daca nu o sa invat o sa fiu"sclavul pamantului". Pe atunci imi trecea rar prin minte gandul ca voi ajunge la facultate.
Pasiunea pentru geografie a aparut prin clasa a-Va cand dirigintele ne forta sa invatam lectie de lectie. N-aveam internet precum tineretul de astazi, sau daca era nu ajunsese la mine la scoala, si daca vedeam un joc pe calculator credeam ca l-am prins pe Dumnezeu de picioare. Da, asta era timpul cu frumusetile lui!
Cel mai mult mi-am dorit, si-o spun cu putina durere in suflet, sa urmez un liceu militar si apoi o cariera militara dar nu a fost sa fie: un nenorocit de examen oftalmologic efectuat la Spitalul Militar din Craiova, mi-a ravasit toate visele.
Daca mi-aduc bine aminte, majoritatea timpului il petreceam cu fetele mai ales cu cele din vecinatatea bancii mele: Gina( de la care copiam zilnic tema la matematica) ,Raluca si inca vreo trei.
Cand a venit vremea sa merg la liceu, am fost destul de entuziasmat de propunerea tatalui de a-l face in Bucuresti. In acest fel am reusit sa ma detasez de cei care nu au mai continuat scoala si au ramas "la sapa" si de cei care au mers la Caracal (cel mai apropiat oras).
Adaptarea in Colegiul National "Aurel Vlaicu" a fost epuizabila in primul an: un alt nivel de invatare, un alt mod de viata. Integrarea intr-o clasa de matematica -informatica in care erau 30 de bucuresteni si doar unul din provincie (eu) s-a finalizat prin clasa a 10a, cand am inceput sa devenim prieteni. Ii amintesc aici pe Asandulesei (informaticianul clasei), Lazar( un bun prieten), Nita, Dumitrescu(colegul meu de banca), Dintos, Fane si altii.
Pe scurt in cei patru ani de liceu am invatat multe, de la multi. Cel mai relaxat eram la ora de geografie si cel mai incordat la ora de matematica, unde primeam extemporale neanuntate de la diriga Constantina Marin. La Romana ne rupea doamna Baghina cu poeziile si romanele, neuitate de altfel pana astazi.
De chiulit, nu prea puteam pentru ca la poarta erau falnicii si voinicii paznici de la BGS, care faceau de fiecare data scandal si referate la Toca (directorul).
Nu eram un copil stralucitor, dar nici delesator. Nota 1 luata la chimie in clasa a 11a pe motivul "copierii" spune multe despre mine. Eram pur si simplu pe dinafara la materia asta.
Examenul de bacalaureat a fost prima actiune mai dificila la care m-a supus destinul si pentru care am depus un efort semnificativ. Derivatele si integralele au ocupat cel mai mai mult timp din pregatirea mea pentru bac, pentru ca facusem matematica de gradul 1.
Cum spunea si un vechi proverb "Apa trece, pietrele raman" asa putem sa spunem si noi "Scoala trece, golurile raman", sub forma unor lacune, fie ele mari sau mici.
In cazul in care nu v-am plictisit foarte tare am sa revin cu ceva idei despre ce-am simtit cand am ajuns student la Facultatea de Geografie si care au fost consecintele, intr-un capitol intitulat Geografia- punct de atractie pentru liceeni.

4 comentarii:

  1. Faţă de alte golăneli de bloguri, ăsta deşi e făcut cu materiale simple,e făcut cu creierul şi cu inima,exact aşa cum pe vremuri o iubire alb-albastră umplea Bănia,şi nu numai...
    Gabriel Oltena,cum este supranumit la Facultatea de Geografie,nu este un student.El este o emblemă scrisă cu litere de aur în cartea istoriei facultăţii noastre,pe care o iubim atât de mult,şi care suntem convinşi că ne iubeşte la rându-i. Geografia, nu formează geografi, ci caractere cu cât mai diferite ,cu atât mai minunată fiind strângerea lor laolaltă.Profesorii,studenţii,totul este original aici, şi deşi suntem la mijlocul stagiului nostru,suntem convinşi că mai avem cel puţin încă pe atatea aventuri câte am trăit până acum. NIL SATIS,NISI OPTIMUM OLTENA !!! DĂ-I ÎNAINTE !!! SĂ NU CREZI CĂ TE VOM UITA, OLTENA...VOM BEA BERE CEL PUŢIN O DATĂ PE LUNĂ . Bogdan Csonkay

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos formulat....bafta....si la mai multe :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Doresc sa incep prin a te felicita pe acesta cale pentru blogul proaspat realizat, blog de altfel imbibat de ganduri sincere si nevinovate. Citesc in cuvintele tale optimism si entuziasm pentru aceasta pasiune a ta pe care incepi sa o desavarsesti cu trecerea timpului. G

    RăspundețiȘtergere
  4. E frumoasa povestea ta si felicitari pentru ceea ce ai reusit pana acum. Adevarul este ca si mie mi-a placut foarte mult geografia si de aceea am ales sa dau la bac,iar drept urmare am luat nota maxima, adica 10 ceea ce mi-a adus o mare satisfactie. Nu iti mai spun ca am dat si la Facultatea de Geografie din Bucuresti, dar nu a fost sa fie. Am ramas pana la urma tot cu Literele.
    Oricum, tine-o tot asa. Esti inteligent in acest domeniu si merita sa iti construiesti o cariera pe baza studiilor tale aprofundate si mai ales atunci cand iti place ceea ce faci!

    RăspundețiȘtergere